Love at first sight
Nu am intentionat niciodata sa imi calc deminitatea in picioare, sa tarsesc cu dintii de asfalt doar din dorinta de a avea ceva langa mine,cu toate ca in sinea mea, constiinta lucreaza febril si stie ca nu imi va apartine. Cate zile s-au strans si cate se vor mai duce, fara sa am constiinta sau sufletul impacat.Nu stiu care dintre ele e mai puternic in mine, care ma ajuta sa renasc de la o zi la alta si sa-mi intaresc egoul asta atat de fad, care mie personal imi da dureri de cap.Nu regret nici orele din timpul somnului in care efectiv uitam ce e aia realitate si ma hazardam in lumea mea, acolo cu EL unde nu cunosteam decat linii vagi ale orizonului, desenate tot de mine. Conta ca EL era acolo langa mine, ma stragea de mana, imi facea inclusiv ochii sa rada si nu mai vedeam nimic, decat simteam atat de puternic, incat imi gaurea sufletul uman.Imi sugerez in fiecare zi sa inchid ochii, sa realizez ca eu acum calc pe un pamant la peste 300 de km distanta de el si sa ma abat usor-usor de la ceea ce ma tine atat de strans de el.
Stau infasurata in rochia mea crem, imi rasucesc picioarele, le inod pe sub voalul rochiei si-mi strang umerii, sa imi cada bretelele. Ma joc asa absurd de cateva minute si nu am in gura decat un gust amar si sec, de sete, parca si de foame. Nu simt nevoia decat sa zac la propiu in fata castronului cu caise aduse de vecina de la 3, fara sa imi mai doresc nimic.
Ma simt seaca,fada,fara rost si fara drept sa respir, de parca as avea nevoie de o aprobare, de un indemn sa ma resusciteze din calcaie pana in cap, sa ma mint ca asta nu exista si daca ar exista eu as fi privata de asa ceva. De cate dovezi, de cate stampile valabile pe acte oficiale am nevoie sa imi demonstrez clar ca faptul e consumat, ca dragostea asta a mea pentru el, absurda si fara rost, s-a dizolvat in cateva zile si am consumat-o intr-o seara cat altii in luni. De ce sa ma mint ca exista o cale mai placuta sa imi inec amarul, decat asta in care sunt acum, ajunsa la punctul iralitatii, cazuta moral si vreau o pastila dulce sa imi scoata gustul asta amar din mine. Nu ma mai simt vertebrala,nu ma mai simt omul de dinainte si nu stiu daca regret sau nu, nu stiu daca simt altceva decat golul din mine si frica de ziua de maine, cand stiu clar ca El se va sters usor-usor din memoria mea.
Nu am dreptul sa uit ceva din seara aia, nici nu imi permit luxul asta,nici nu vreau,nici nu pot, poate si pentru ca m-a facut sa-l iubesc, asa cum niciunul nu a reusit, mi-a gasit punctul sensibil si l-a expluatat la maxim, m-a lasat o noapte intreaga sa-i gasesc gandurile intr-ale mele. Mi-as fi dezlipit gura de pe buzele lui, de drag sa sarut rasaritul, sa-l opresc acolo, sa nu il las pe el sa plece, sa nu ma mai chinui atat cu mine.Aveam doar un strat de epiderma ce tremura deasupra oaselor mele si ardeam mocnit pe dinauntru de placere. L-as fi lasat sa ma iubeasca acolo, pe o plaja alba, doar noi si cateva sezlonguri goale, sa ma topeasca pe nisipul ud, fara sa ne vada nimeni, sa-mi lipesc degetele de degetele lui, sa ii mangai podul palmei cu linia unghiei inelarului meu, facand mici cercuri. Nu ma mai simt apta sa-mi scindez la nesfarsit sufletul in atatea parti,nu mai vreau si nici nu stiu daca mai pot.Nu stiu daca e normal, daca si altii simt ce simt si eu, sa iubesti si sa te doara atat de tare in tot corpul,nu stiu daca dragostea asta conduce spre ceva bun si productiv, stiu doar cat de bolnava sunt azi de EL si cat de nevinovat mi-e corpul ca plange si el, de dorul lui.
PS: your hugs are my favorite
Ma simt seaca,fada,fara rost si fara drept sa respir, de parca as avea nevoie de o aprobare, de un indemn sa ma resusciteze din calcaie pana in cap, sa ma mint ca asta nu exista si daca ar exista eu as fi privata de asa ceva. De cate dovezi, de cate stampile valabile pe acte oficiale am nevoie sa imi demonstrez clar ca faptul e consumat, ca dragostea asta a mea pentru el, absurda si fara rost, s-a dizolvat in cateva zile si am consumat-o intr-o seara cat altii in luni. De ce sa ma mint ca exista o cale mai placuta sa imi inec amarul, decat asta in care sunt acum, ajunsa la punctul iralitatii, cazuta moral si vreau o pastila dulce sa imi scoata gustul asta amar din mine. Nu ma mai simt vertebrala,nu ma mai simt omul de dinainte si nu stiu daca regret sau nu, nu stiu daca simt altceva decat golul din mine si frica de ziua de maine, cand stiu clar ca El se va sters usor-usor din memoria mea.
Nu am dreptul sa uit ceva din seara aia, nici nu imi permit luxul asta,nici nu vreau,nici nu pot, poate si pentru ca m-a facut sa-l iubesc, asa cum niciunul nu a reusit, mi-a gasit punctul sensibil si l-a expluatat la maxim, m-a lasat o noapte intreaga sa-i gasesc gandurile intr-ale mele. Mi-as fi dezlipit gura de pe buzele lui, de drag sa sarut rasaritul, sa-l opresc acolo, sa nu il las pe el sa plece, sa nu ma mai chinui atat cu mine.Aveam doar un strat de epiderma ce tremura deasupra oaselor mele si ardeam mocnit pe dinauntru de placere. L-as fi lasat sa ma iubeasca acolo, pe o plaja alba, doar noi si cateva sezlonguri goale, sa ma topeasca pe nisipul ud, fara sa ne vada nimeni, sa-mi lipesc degetele de degetele lui, sa ii mangai podul palmei cu linia unghiei inelarului meu, facand mici cercuri. Nu ma mai simt apta sa-mi scindez la nesfarsit sufletul in atatea parti,nu mai vreau si nici nu stiu daca mai pot.Nu stiu daca e normal, daca si altii simt ce simt si eu, sa iubesti si sa te doara atat de tare in tot corpul,nu stiu daca dragostea asta conduce spre ceva bun si productiv, stiu doar cat de bolnava sunt azi de EL si cat de nevinovat mi-e corpul ca plange si el, de dorul lui.
PS: your hugs are my favorite
Trece doar timpul
Mereu am incercat sa nu dau atentie celor ce practica seductia de prost-gust, dar niciodata n-am iertat pe cei ce au ratat o ocazie atunci cand i le-am oferit-o. Nu sunt genul care sa calce pe cadavre pentru a-si atinge scopul, care sa iasa la rampa doar din dorinta de afirmare. Nici eu nu stiu uneori ce, cum sunt si cred ca aman la nesfarsit sa aflu. Iubesc rar, cat ma tine sufletul, trisez cat de mult pot in orice relatie, de orice gen, calc mereu stramb si nu regret nimic din ce fac.
Azi nu ma vreau. Pe mine. In corpul meu. Azi evit sa ma privesc in oglinda, sa ma imbrac, sa imi plimb degetele prin par, pana ia o forma, a lui. Azi ma simt neom, ma simt nepamanteana , de parca as fi pierdut cursul vietii de mult. Imi caut doar telefonul, in buzunarul pantalonilor mei kaki, aruncati de azi-noapte , undeva prin hol. Curge prin mine doar apa, nu-mi simt sangele, nu-l mai gust. Am doar un zambet virgin pe fata si mi-l intind cu mana pe obraji, pana realizez ca stau aproape dezbracata in hol, cu telefonul prins in mainile mele osoase. As vrea sa sun, pe cineva,oricine, sa-i urlu in telefon si sa-i turui printre sughituri de plans, sa-mi cunoasca starea de spirit, sa-mi livreze o pizza mare acasa si un cola, sa fie acolo pentru mine cand eu ma descompun in atatea bucati, incat m-ar putea vinde la magazin pe post de puzzle.
Simt nevoia inclusiv de betivul de azi-noapte de la bar, care m-a abordat in cel mai pervers mod. L-as fi luat acasa, sa-l am acum, sa ii arat fara prea multe cuvinte, ca am capatat o alta identitate peste noapte, ca i-am inselat asteptarile , oricat de mult si-ar fi dorit, sa ma ia, sa ma duca de acolo si sa uite a doua zi inclusiv cum ma cheama.Creste in mine, ca o boala, ideea ca sunt si eu o ipocrita, ca las sa se vada doar ce e mai bun si mai viu in mine, iar a doua zi ma trezesc moarta din bratele unuia si revin fara pic de rusine in mainile altora. Ma ingrozeste ideea sa-mi las de tot demnitatea, sa fiu goala pe dinauntru, sa ma lipsesc de mine, cu totul desi daca n’as avea sentimente as putea deveni cea mai inteligenta femeie de pe pamant. N-as mai avea golul asta in mine, atat de mare incat i-ai putea calcula raza si tot n-ai fi multumit de rezultat pentru ca se mareste , se mareste si ma arunca pe mine incet incet in el.
De fapt,ma simt iubita din toate partile, de toti. Si asta doare. Doare pentru ca stiu cat ii mint, ca nu-i las sa ma cunoasca asa cum sunt acum, slaba , mica si vulnerabila, acum in halatul meu de baie si le pun in fata un afis de magazin, ii omor cu surasul meu. M-am priceput intotdeauna, la multe lucruri. Dar la pierdut oameni, cred ca am fost tot timpul in top.As vrea ca el sa stie, telepatic vorbind, ce e in capul meu, sa ma citeasca de la A la Z, fara pauze si sa impinga destinul sa-si faca treaba. As vrea sa stie ca nu ranesc decat daca iubesc, ca nu plec decat daca stiu ca as face rau.Ca nu jignesc decat cand ma doare.Ca nu parasesc decat daca iubesc peste puterile mele, ca nu lovesc decat cand vreau sa fiu pusa la punct.Ca nu insel niciodata fiindca nu as iubi.Si ca nu uit…ca nu uit niciodata.
Azi, lasand toate la o parte, nu e loc in mine decat de bine. Nu e loc de sufletul meu si nu fortez nota sa-i gasesc. Trec particule de praf in jurul meu si as putea sa jur ca-mi aud zgomotul facut de gene cand se ating. Trece, trece in mine rana asta deschisa pe care o sectionez mereu, s-o pastrez pe o perioada mai lunga. Cred totusi ca trece doar timpul, iar eu nu te-am scos decat din activitatile zilnice, te pastrez inca in fiecare ochi din orice pahar cu vin, pentru ca stii, in prima zi te-am iubit asa cum vroiam sa fii.
Azi nu ma vreau. Pe mine. In corpul meu. Azi evit sa ma privesc in oglinda, sa ma imbrac, sa imi plimb degetele prin par, pana ia o forma, a lui. Azi ma simt neom, ma simt nepamanteana , de parca as fi pierdut cursul vietii de mult. Imi caut doar telefonul, in buzunarul pantalonilor mei kaki, aruncati de azi-noapte , undeva prin hol. Curge prin mine doar apa, nu-mi simt sangele, nu-l mai gust. Am doar un zambet virgin pe fata si mi-l intind cu mana pe obraji, pana realizez ca stau aproape dezbracata in hol, cu telefonul prins in mainile mele osoase. As vrea sa sun, pe cineva,oricine, sa-i urlu in telefon si sa-i turui printre sughituri de plans, sa-mi cunoasca starea de spirit, sa-mi livreze o pizza mare acasa si un cola, sa fie acolo pentru mine cand eu ma descompun in atatea bucati, incat m-ar putea vinde la magazin pe post de puzzle.
Simt nevoia inclusiv de betivul de azi-noapte de la bar, care m-a abordat in cel mai pervers mod. L-as fi luat acasa, sa-l am acum, sa ii arat fara prea multe cuvinte, ca am capatat o alta identitate peste noapte, ca i-am inselat asteptarile , oricat de mult si-ar fi dorit, sa ma ia, sa ma duca de acolo si sa uite a doua zi inclusiv cum ma cheama.Creste in mine, ca o boala, ideea ca sunt si eu o ipocrita, ca las sa se vada doar ce e mai bun si mai viu in mine, iar a doua zi ma trezesc moarta din bratele unuia si revin fara pic de rusine in mainile altora. Ma ingrozeste ideea sa-mi las de tot demnitatea, sa fiu goala pe dinauntru, sa ma lipsesc de mine, cu totul desi daca n’as avea sentimente as putea deveni cea mai inteligenta femeie de pe pamant. N-as mai avea golul asta in mine, atat de mare incat i-ai putea calcula raza si tot n-ai fi multumit de rezultat pentru ca se mareste , se mareste si ma arunca pe mine incet incet in el.
De fapt,ma simt iubita din toate partile, de toti. Si asta doare. Doare pentru ca stiu cat ii mint, ca nu-i las sa ma cunoasca asa cum sunt acum, slaba , mica si vulnerabila, acum in halatul meu de baie si le pun in fata un afis de magazin, ii omor cu surasul meu. M-am priceput intotdeauna, la multe lucruri. Dar la pierdut oameni, cred ca am fost tot timpul in top.As vrea ca el sa stie, telepatic vorbind, ce e in capul meu, sa ma citeasca de la A la Z, fara pauze si sa impinga destinul sa-si faca treaba. As vrea sa stie ca nu ranesc decat daca iubesc, ca nu plec decat daca stiu ca as face rau.Ca nu jignesc decat cand ma doare.Ca nu parasesc decat daca iubesc peste puterile mele, ca nu lovesc decat cand vreau sa fiu pusa la punct.Ca nu insel niciodata fiindca nu as iubi.Si ca nu uit…ca nu uit niciodata.
Azi, lasand toate la o parte, nu e loc in mine decat de bine. Nu e loc de sufletul meu si nu fortez nota sa-i gasesc. Trec particule de praf in jurul meu si as putea sa jur ca-mi aud zgomotul facut de gene cand se ating. Trece, trece in mine rana asta deschisa pe care o sectionez mereu, s-o pastrez pe o perioada mai lunga. Cred totusi ca trece doar timpul, iar eu nu te-am scos decat din activitatile zilnice, te pastrez inca in fiecare ochi din orice pahar cu vin, pentru ca stii, in prima zi te-am iubit asa cum vroiam sa fii.
